Home Actualitate Vacanță în țară sau în străinătate?

Vacanță în țară sau în străinătate?

by Antonia Mocanu
0 comment

Între 30 și 120 de euro pe noapte, cam atât vor trebui să scoată din buzunar cei care își doresc o vacanță pe litoralul românesc. În schimb, în Bulgaria prețurile sunt cuprinse între 48 şi 52 de euro, în timp ce în Grecia pornesc de la 22 de euro și ajung până la 100 de euro pentru un hotel de cinci stele.

Deși operatorii din turism au anunțat prețuri mai mici pentru sezonul acesta pe litoralul românesc, ei bine deocamdată tarifele pot părea destul de piperate.  Între 30 și 120 de euro pe noapte, cam atât vor trebui să scoată din buzunar cei care își doresc o vacanță pe litoralul românesc.

Dacă acum vă puteți bucura de prețuri mai mici, pentru lunile iulie şi august, tarifele vor creşte până la 110 euro/noapte/persoană pentru un hotel de 4 stele, iar în septembrie acestea vor scădea până la 60 de euro pe noapte/persoană. Prețuri mai mici veți putea regăsi în schimb în stațiunile din sudul litoralului, precum Eforie sau Costinești.

Dacă ne dorim un sejur în străinătate, dar la un preț mai mic, putem opta oricând pentru Bulgaria. Hotelurile de 5 stele din Nisipurile de Aur îşi aşteaptă turiştii cu tarife cuprinse între 40 şi 50 de euro pe noapte. Pentru luna iulie şi august, bulgarii majorează preţurile cu 10-15 euro de persoană pe noapte la fiecare categorie de hotel, iar în septembrie, preţurile ajung la nivelul lunii iunie. Tarife asemănătoare regăsim și în Grecia, acolo  unde turiștii sunt întâmpinați cu oferte între 20 și 100 euro de persoană/noapte.

related posts

Leave a Comment