Home Actualitate Un nou container cu deșeuri, descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea

Un nou container cu deșeuri, descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea

by Romanov Alex
0 comment

Încă un container cu 18 tone de deșeuri din piese si dispozitive agricole, descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea. Totul, în urma unui control de rutină, desfășurat în această săptămână de autoritățile portuare.

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au depistat un container ce conţinea 18.430 kg de deşeuri (piese și dispozitive agricole), care urmau să fie importate de către o societate comercială din România.

În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în container se aflau încărcate 18.430  kg de piese și dispozitive agricole, cu un grad avansat de uzură, afectate de rugină. Printre acestea au fost identificate și deșeuri periculoase, atașate motoarelor uzate, societatea comercială beneficiară nefiind autorizată pentru valorificarea acestora.

În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii efectuării importului și returnarea la societatea exportatoare din Japonia, de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

De asemenea, s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea regimului deșeurilor.

related posts

Leave a Comment