Probele scrise la Bacalaureatul de toamnă s-au încheiat. Prima probă cea la limba și literatura română s-a desfășurat luni, în data de 24 august, acolo unde au participat 492 de candidați din cei 611 înscriși. La prima proba a bacalaureatului un candidat a fost eliminat pentru fraudă.
Proba obligatorie a profilului a avut loc în data de 25 august, la care din cei 987 de candidați înscriși, s-au prezentat 782 de elevi. Distribuirea lucrărilor de tip de subiect a fost următoarea: istorie- 88 de candidați, matematică 694. Inspectoratul școlar județean Constanța a transmis faptul că niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă și niciun candidat nu a avut temperatură peste 37.3 grade celsius.
Ultima proba a examenului maturității cea la alegere a profilului și specializării s-a desfășurat în data de 26 august. De asemenea echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, dar și în data de 1 septembrie.
Afișarea primelor rezultate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie, iar în aceeași zi între orele 14 și 20 se vor depune contestațiile. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.