Home Actualitate Proiecte importante pentru comunitate

Proiecte importante pentru comunitate

by Antonia Mocanu
0 comment

La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai organizațiilor non-guvernamentale și ai administrației publice locale au avut întâlnire cu ministrul Cristian Ghinea și ceilalți secretari de stat, care se ocupă de structurarea programului operațional “Incluziune și deminitate socială”, întâlnire la care a participat și primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

„Se anunță încă o saptămână aglomerată, cu multe întâlniri, iar una dintre ele are loc la Bucuresti, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde am participat în calitate de reprezentant al celor 2863 comune din România.  Am prezentat reprezentanților Guvernului și colegilor prezenți situația de fapt din comunele și localitățile României, nevoile stringente cu care ne confruntăm și nevoia de comunicare și colaborare între ministere, administrații locale, direcții și servicii și cetățeni. Totodată, i-am adresat domnului ministru Ghinea, solicitarea de a cuprinde în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a unor măsuri care să finanțeze realizarea infrastructurii mari (apă, canalizare, gaze, drumuri), care să ducă la condiții decente de trai în cadrul tuturor instituțiilor sociale și a cetățenilor din comunele României”, a declarat primarul localității Cumpăna, Mariana Gâju.

Primarul constănțean a abordat trei teme extrem de importante pentru comunitate respectiv sprijinirea comunităților rurale și în același timp, dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul comunelor din România, atât la nivelul prevenirii abandonului școlar, pentru prevenirea sărăciei, dar și pentru persoanele cu dizabilități, finanțarea prin program operațional “Infrastructură Mare”, dar și subiecte ce țin de protecția mediului.

„În calitate de primar al comunei Cumpăna și de prim-vicepreședinte al Asociației Comunelor din România, reprezentând cele 2.863 de comune ale României, mi-am arătat disponibilitatea și cooperarea în implementarea acestui program, mai ales pentru axele prioritare 3 și 4, care prevăd sprijinirea comunităților rurale și în același timp, dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul comunelor din România, atât la nivelul prevenirii abandonului școlar, pentru prevenirea sărăciei, dar și pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, sprijinim realizarea acestui program, punând la dispoziție prin hotărâri ale consiliului local terenuri pe care să se construiască aceste centre de zi pentru copii, aceste cămine pentru familiile defavorizate. Însă, trebuie ca Ministerul, prin aceste programe să se gândească că nu este de ajuns doar să construiască pe durata unui proiect pe 2 sau 4 ani, dar cine le finanțează, cine le întreține mai departe? Și trebuie să privim realitatea zilei, când nu există medici în satele și comunele României, în majoritatea cazurilor, că nu există asistenți medicali comunitari, asistenți sociali, mediatori școlari, nu există aceste cadre care să poată să asigure sănătatea copiilor din școli, sănătatea populației de la sate, acestea trebuie privite printr-o cooperare și colaborare permanentă cu Ministerul Sănătății și celelalte instituții de resort”, a mai adăugat Mariana Gâju.

Cea de-a doua problemă abordată de primarul comunei Cumpăna se referă la finanțarea prin program operațional „Infrastructură Mare”, care a fost lansat în urmă cu 7 ani și este implementat începând cu anul 2020.

„În acest moment, nu există posibilitatea să nu menținem valoarea contractelor de finanțare pe care le-am semnat cu Ministerul în 2020 și să permită înlocuirea acelor distanțe de lucrări existente în proiectele de alimentare cu apă și canalizare, să respectăm valoarea proiectului, dar să schimbăm străzile care au fost cuprinse în proiectele inițiale, deoarece timp de 7 ani, administrațiile publice locale, fie din propriile resurse, fie din alte fonduri alocate, au scos din proiectele supuse aprobării pe POIM distanțe care astăzi sunt efectuate. Este păcat să nu folosim banii europeni, deoarece de aceea ne condamnă Comisia Europeană că România nu e capabilă să acceseze fondurile și să le folosească. De acord, însă să accepte pe parcursul proiectelor implementarea acelor reguli stricte, note de renunțare, note de comandă suplimentare în cadrul aceleași valori care a fost contractată atât cu Comisia Europeană, cât și unitatea administrativ teritorială cu Ministerul. Aceasta a fost a doua problemă pe care am supus-o atenției ministrului”, a conchis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.

Cea de-a treia problemă pe care a evidențiat-o Mariana Gâju, din partea comunelor României se referă la protecția mediului.

„Propunem ca împreună cu Garda Națională de Mediu să rezolvăm situația deșeurilor aruncate ilegal pe raza UAT-urilor din România, mai ales în mediul rural. Există zone în care această problemă este atât de gravă, încât noi, primarii, doar cu resursele de care dispunem nu mai facem față. Este nevoie să curățăm natura, să dotăm multe locuri cu infrastructură, să plătim servicii de ridicare a deșeurilor și să asigurăm și paza, tocmai pentru ca situațiile acestea să nu se mai repete. Tocmai de aceea, am rugat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să identifice surse de finanțare din fonduri europene pe Exercițiul 2021 – 2027 pentru reamenajarea locațiilor afectate precum și prevenirea pe viitor a aruncării acestor deșeuri haotic pe teritoriul României. Împreună cu Garda Națională de Mediu așteptăm cu mult interes un răspuns și un plan concret de acțiune sau invitația de a dezvolta acest plan de acțiune”, a mai declarat Mariana Gâju.

related posts

Leave a Comment