Home Actualitate Peste 1.000 de pachete de ţigări, confiscate

Peste 1.000 de pachete de ţigări, confiscate

by Antonia Mocanu
0 comment

Polțiștii locali continuă lupta cu persoanele care încă mai cred ca pe străzile Constanței se pot face bani ușor încălcând legile, iar zilele trecute, aflându-se în serviciul de patrulare, polițiștii locali din cadrul Biroului Monitorizare Zone Publice al Direcției Generale Poliția Locală Constanța, au depistat o persoană de sex feminin, în timp ce oferea spre vânzare, într-un magazin alimentar din piața Tomis 3, țigări netimbrate, susceptibile că ar proveni din contrabandă și care necesită plasarea sub un regim vamal. În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au constatat faptul că persoana în cauză, deținea în scopul comercializării, în unitatea respectivă, cantitatea de 1.006 pachete de țigări, de diferite mărci, fără timbru fiscal. Pachetele de țigări netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării și predate, împreună cu persoana în cauză, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun, sub aspectul stabilirii existenței infracțiunii de contrabandă.

„Astfel de cazuri nu sunt puține. Chiar dacă numărul lor s-a micșorat, în ultimele 6 luni, polițiștii locali au depistat un număr de 29 de persoane care comercializau țigări netimbrate, în diferite zone ale municipiului Constanța, constatând 8 contravenții și 21 infracțiuni de contrabandă cu țigări ce necesită plasarea sub un regim vamal”, menționează Poliția Constanța.

Au fost indisponibilizate 3.125 pachete de tigari, de diferite mărci, ce au fost predate împreună cu actele de constatare, organelor competente, în vederea continuării cercetării.

related posts

Leave a Comment