Anul 2021 aduce modificări importante pe piața auto din România. Noutățile Programului Rabla Clasic îi vor bucura atât pe cumpăratorii de mașini dar și pe dealerii auto, care le vând.
Potrivit ministrului Mediului, cea mai importantă modificare se referă la renunțarea la obligativitatea ca persoanele care vor accesa programul, să aibă o mașină veche de casat. Asta înseamnă că oricine își dorește sa primească prima de la stat accesibilă prin programul Rabla, poate beneficia de ea indiferent dacă deține sau nu un autoturism vechi.
Proiectul publicat de Ministerul Mediului și care este în dezbatere publică, prevede ca începând de anul acesta, atât persoanele fizice cât și cele juridice, inclusiv școlile, instituțiile publice sau organizațiile neguvernamentale, pot ceda dreptul de a folosi o primă de casare.
Conform proiectului aflat in dezbatere publică, Ghidul de finanțare al Programului Rabla va include câteva modificari printre care și înlocuirea termenului de ”proprietar” aferent persoanelor juridice, cu ”solicitant”. În plus, întregul proces de acordare a primei de casare se dorește a fi simplificat prin eliminarea unor documente care în prezent sunt obligatorii.
O altă modificare ce ar putea fi implementată este eliminarea certificatului de atestare fiscală necesar pentru persoanele juridice, atunci când mașina uzată nu este înregistrată la sediul social.
sursa foto: businessexpert.ro