Home Actualitate Linia Electrică Aeriană 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud, primul proiect românesc finanțat din Fondul pentru Modernizare al Băncii Europene de Investiții

Linia Electrică Aeriană 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud, primul proiect românesc finanțat din Fondul pentru Modernizare al Băncii Europene de Investiții

by Florentina Lup
0 comment

Ca urmare a Deciziei pozitive de plată a Comisiei Europene din data de 6 decembrie 2021, Banca Europeană de Investiții (BEI) a făcut prima plată pentru primul proiect românesc de investiții finanţat din bugetul Fondului pentru Modernizare.

Proiectul ,,Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud” propus de CNTEE Transelectrica SA și transmis către BEI de Ministerul Energiei în data de 14 septembrie 2021, a fost confirmat de BEI ca investiţie prioritară, cu încadrarea în aria ,,modernizarea reţelelor energetice”.

Valoare eligibilă este de 22,9 milioane de euro și presupune construirea a 35,35 de noi kilometri de linie electrică aeriană, 2 kilometri de linie electrică subterană, precum și extinderea stațiilor Constanța Nord și Medgidia Sud. Implementarea proiectului se va realiza în perioada 2021- 2024.

,,Avem deja un prim proiect aprobat, care va fi demarat în curând. Vom continua să facem investiții, ca în perioada următoare România să devină independentă energetic”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400kv d.c. Constanța Nord – Medgidia Sud va permite integrarea unei producții suplimentare de energie electrică, din surse regenerabile, de aproximativ 685 MW, pentru zona Dobrogea

De asemenea, se va asigura o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu aproximativ 16.000 de tone pe an, în acord cu noile direcții stabilite prin pachetele legislative europene „Green Deal” și „Fit for 55”.

related posts

Leave a Comment