Home Actualitate Investigații radiologice performante, la Năvodari

Investigații radiologice performante, la Năvodari

by Antonia Mocanu
0 comment

Centrul de Sănătate Multifuncțional Năvodari a primit în cursul acestei săptămâni un aparat performant de radiologie. Echipamentul, care cântărește peste o tonă, a fost descărcat și urmează ca în perioada următoare să fie montat și autorizat pentru a intra în exploatare.

A ajuns la Năvodari cel mai modern aparat de radiologie, care va funcționa în cadrul Centrului de Sănătate. Echipamentul, care cântărește peste o tonă, a fost descărcat astăzi și urmează ca în perioada următoare să fie montat și autorizat pentru a intra în exploatare. Investiția a fost realizată cu sprijinul sponsorului privat din localitate, care se alătură astfel eforturilor Primăriei Năvodari de a asigura la noi în oraș una dintre cele mai performante unități medicale. Cu ajutorul noului aparat de radiologie, vom putea trata la Năvodari un spectru mult mai larg de urgențe medicale, fiind absolut necesar cadrelor medicale”, a declarat Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.

Investiția a fost realizată cu sprijinul unui sponsor privat, iar reprezentanții primăriei Năvodari transmit faptul că și în perioada următoare urmează noi dotări  pentru laboratorul de analize medicale din cadrul Centrului de Sănătate Multifuncțional Năvodari.

related posts

Leave a Comment