Home Actualitate Departamentul pentru Situații de Urgență introduce și alte măsuri pentru carantinarea Constanței

Departamentul pentru Situații de Urgență introduce și alte măsuri pentru carantinarea Constanței

by Antonia Mocanu
0 comment

Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, și-a dat acordul pentru carantinarea municipiului Constanța, după hotărârea luată joi, 19 noiembrie, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Însă,  față de restricțiile anunțate inițial de CJSU, DSU a introdus și alte prevederi, pe care vi le prezentăm în comunicatul de presă transmis de către Prefectura Constanța.

“Instituția Prefectului – Județul Constanța a recepționat, în urma propunerii de carantinare a municipiului Constanța, ordinul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, prin care este instituită carantina zonală începând cu data de 20 noiembrie a.c., ora 20:00, pentru o perioadă de 14 zile.

Suplimentar celor propuse prin CJSU și acceptate de DSU, au fost introduse următoarele prevederi:

Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona carantinată și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către IJJ Constanța, cu sprijinul IPJ Constanța, al Poliției Locale Constanța, efective din cadrul DSP Constanța, DSVSA Constanța, ITM Constanța, Protecția Consumatorului, ISCTR sau alți funcționari desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ teritoriale;

Centrele comerciale de tip „mall” vor avea activitatea suspendată inclusiv în zilele de sărbătoare legală;

Nerespectarea măsurilor din ordinul de carantinare atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor categoriile de personal prevăzute în art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;

Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Constanța”, a comunicat Instituția Prefectului – Județul Constanța.

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a declarat că nu se dorește o frână a economiei și că apelează la responsabilitatea cetățenilor în ceea ce privește deplasările.

„Nu dorim să punem frână economiei. Așa cum am declarat în toate aceste zile, nu am făcut o listă exclusivă de bunuri și activități esențiale. Lăsăm la latitudinea cetățenilor și apelăm la responsbilitatea fiecăruia în a se organiza corect și să-și limiteze deplasările pe cât posibil. Am dorit să lăsăm operatorilor economici o autonomie în desfășurarea activității, pentru că știm foarte bine cât de mari sunt efectele unor restricții totale pentru sectorul economic”, a declarat Silviu-Iulian COȘA, prefectul județului Constanța.

related posts

Leave a Comment