Home Actualitate Ce schimbări vor polițiștii?

Ce schimbări vor polițiștii?

by Antonia Mocanu
0 comment

Tocul și pantalonul la dungă nu mai sunt de actualitate. Politiștii din România vor uniforme practice, eficiente și moderne. Asta în timp ce 80 la sută dintre posturile de poliție din mediul rural nu au nici toalete și nici apă curentă. Despre doleanțele polițiștilor au aflat și mai marii din Poliția Româna după ce s-au întâlnit cu liderii din cadrul  Sindicatului Democratic al Polițiștilor.

Aceștia spun că posturile din mediul rural nu au mai fost modernizate de ani buni, infrastructura este la pământ, iar unele dintre ele nici măcar rețea de apă și canalizare nu au. În acest sens conducerea IGPR a a anunțat că a făcut deja o verificare în teren și a 200 posturi care nu au utilități și care  vor fi dotate cu cele necesare asigurării unor condiții minime de igienă.  În ceea ce privește sediile cu probleme la infrastructură  au fost identificate soluții de avarie, prin instalarea unor containere moderne, care să aibă toate dotările necesare. A fost pusă în discuție și problema uniformei polițiștilor, despre care spun că ar trebui să fie una practică, eficientă, modernă si actuală care le trăim. Reprezentanții IGPR au recunoscut că tocul și pantoful la dungă la intervenții nu mai sunt de actualitate și au anunțat ca au în plan schimbarea uniformei, astfel încât aceasta să asigure eficiența în timpul intervenției. Problemele sunt si în ceea ce privește capacitatea scăzută de reacție și intervenție a structurilor de ordine publică din mediul urban și rural. Ca urmare s-a propus implementarea unui proiect pilot de înființare a unei structuri de intervenție mobilă, denumită: PATRULE AUTO SPECIALE DE INTERVENȚIE. Acestea ar trebui să fie constituite din minimum 4 polițiști de ordine și siguranță și care să intervină alături de colegii deja aflați la intervenție, în cazul în care situația o impune.

related posts

Leave a Comment