Home Sănătate Toate secțiile Spitalului Mangalia și-au reluat activitatea curentă

Toate secțiile Spitalului Mangalia și-au reluat activitatea curentă

by Romanov Alex
0 comment

Spitalul Municipal Mangalia și-a reluat activitatea dinaintea pandemiei, începând cu 1 iunie, în unitatea medicală fiind tratate cazurile non-Covid, pe toate secțiile din cadrul spitalului.

Conform normelor sanitare în vigoare, în instituția spitalicească sunt pregătite 18 paturi pentru potențialii pacienți infectați cu COVID-19, care vor fi tratați în Pavilionul C al spitalului, separat de ceilalți bolnavi.

”Chiar dacă ne-am reluat activitatea curentă, în spitalul nostru, avem stabilite reguli clare de prevenție și tratare a pacienților care sunt internați sau sunt tratați în ambulatoriul de specialitate. În continuare, testăm pacienții înainte de a fi direcționați către secțiile de specialitate, cazarea se face în funcție de gradul de imunizare al pacienților (vaccinați, trecuți prin boală sau nevaccinați) pentru a izola mai ușor eventualele cazuri de infecție cu Covid-19.”, declară ALINA DAN, manager-ul unității medicale

Reprezentantul spitalului a mai explicat că se menține carantina, chiar dacă în unitatea sanitară nu mai sunt cazuri confirmate COVID.

”Spitalul este în continuare carantinat, în sensul că nu pot intra în instituție vizitatori ai bolnavilor internați. Aparținătorii pot să ceară detalii despre starea de sănătate a celor dragi, de la cadrele medicale care îi tratează, prin alte mijloace de comunicare. Toate pachetele pentru pacienți se pot lăsa în spațiul amenajat din exteriorul spitalului, ulterior acestea ajungând la bolnavi”, a mai explicat managerul unității sanitare

În prezent, la spitalul Mangalia nu mai sunt cazuri de internări COVID-19, incidența îmbolnăvirilor ajungând în municipiul de la malul mării la 0, 05%.

sursa foto: mangalia.ro

related posts

Leave a Comment