Home Editorii noștri îți recomandă Se schimbă regulile în Delta Dunării!

Se schimbă regulile în Delta Dunării!

by Crina Matei
0 comment

Incidentele petrecute în urmă cu o lună de zile, când un tanăr a fost surprins intrând cu o ambarcațiune de mare viteză în stolurile de pelicană, nu au rămas fără ecou. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării anunță sancțiuni drastice pentru cei care nu vor respecta noile reglementări!

Decizia a fost luată după ce în ultima vreme s-a observat o intensificarea traficului cu ambarcațiuni tip corsar pentru transportul pasagerilor în interiorul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Reprezentanții ARBDD au constatat totodată ca o activitate turistică intensă și un transport nesustenabil au avut un impact negativ  asupra stării de conservare a biodiversității. Puțini dintre cei care organizează plimbări cu ambarcațiunile în Delta, respectă prevederile legale privind regimul vitezelor, accesul în zonele tampon și zonele strict protejate. Unii chiar desfășoară activități fără să dețină actele necesare emise de Administrație, conform legislației în vigoare. Drept urmare ARBDD a decis introducerea unor reguli noi  pentru obținerea autorizației/permisului pentru desfășurarea activității de transport pasageri pe brațele Dunării și canalele interioare dar si reguli obligatorii care trebuie respectate de către conducătorul ambarcațiunii.

Începând de luni transportul se va desfășura doar pe traseele turistice aprobate în prealabil. Deținătorii de ambarcațiuni vor trebuie vitezele maxime admise adică între 15 şi 40 de kilometri la oră. Operatorii de transport vor fi obligaţi să colecteze toate deșeurile generate pe parcursul deplasării și să le preda societății cu care vor avea un contract obligatoriu. Acostarea la mal natural se va face doar în locațiile aprobate iar ambarcațiunea va dispune de toate echipamentele necesare transportului în siguranță al pasagerilor, inclusiv veste de salvare. Toți pasagerii trebuie să dețină permis de acces în Rezervație dacă nu fac parte din categoriile exceptate, sau după caz permis de pescuit sportiv sau recreativ. Consumul alcoolului va fi interzis pe perioada deplasării. Pe toată perioada desfășurării transportului nu se va produce poluare sonoră, adică muzică sau alte zgomote puternice, se va asigura instructajul pasagerilor cu privire la comportamentul în barcă și regulile de vizitare a Rezervației.

Apropierea de aglomerările sau coloniile de păsări se va realiza cu viteză foarte scăzută, nu la o distanță mai mică de 150m-200 m  și se va evita producerea valurilor.

Cei care nu vor respecta aceste reguli vor fi drastic sancționați. Iar aici vorbim atât de turişti dar mai ales de operatorul de turism care a organizat deplasarea. Acesta riscă să rămână fără autorizație. Dealtfel autorizația va prevedea clar acest aspect și oricum obținerea acestui document nu va mai fi atât de facilă ca şi până acum. Cei care vor dori să desfăsoare acest tip de activitate vor trebui să depună o serie de documente, printre care și o copie după atestat de bord, una după certificatul de înregistrare al ambarcațiunii cu specificația valabilă pentru transport pasageri dar și documente care să ateste starea tehnică a ambarcațiunii.  Ambarcațiunea pentru care se va solicita autorizație/permis pentru transport pasageri nu va putea fi folosită și pentru activitatea de pescuit.

related posts

Leave a Comment