Home Editorii noștri îți recomandă PRP, o soluţie de tratament modernă pentru afecţiunile aparatului locomotor

PRP, o soluţie de tratament modernă pentru afecţiunile aparatului locomotor

by Crina Matei
0 comment

Articulaţiile noastre, muşchii, tendoanele şi ligamentele sunt intens solicitate în cursul vieţii, aşa că oricare dintre noi a suferit cel puţin o afectare mioartrokinetică.  Toate aceste afecţiuni produc durere şi disfuncţie şi ne impiedică să ne trăim viaţa din plin. Medicina evoluează mereu şi ne oferă noi soluţii de tratament pentru problemele aparatului locomotor. Unul dintre cele mai eficiente tratamente este plasma îmbogăţită în trombocite. Această terapie foloseşte capacitatea de vindecare şi de regenerare pe care o are propriul nostru organism, prin intermediul trombocitelor. Trombocitele sunt celule care se găsesc în sângele nostru şi care au rolul de a opri sângerările şi de a vindeca leziunile apărute în corp. Sunt adevăraţi ” constructori” ai organismului şi îşi fac treaba prin intermediul unor substanţe pe care le conţin numite factori de creştere. Aceşti factori de creştere înmulţesc celulele din zonele cu leziuni  şi astfel ţesuturile se refac.

Cum se procedează la un astfel de tratament ?

Medicul recoltează sânge de la pacient ( 9- 15 ml ), concentrează trombocitele şi le separă prin centrifugare de celelalte elemente ale sângelui  ; apoi le injectează la locul leziunii : în articulaţia artrozică, în tendonul lezat sau în muşchiul care a suferit o ruptură. Este nevoie de obicei de mai multe injectări, în funcţie de gravitatea problemei de tratat. Plasma îmbogăţită în trombocite este o metodă sigură şi lipsită de efecte adverse, corect executată. 

Ce afecţiuni putem trata în acest fel?

Artrozele cu localizare la genunchi, şold, gleznă, umăr , cot sau degete ; afecţiunile tendoanelor – tendinoze sau tendinite aciliene sau rotuliene; periartrita scapulo-humerală sau coxofemurală; epicondilitele; fasciita plantară; rupturile şi întinderile musculare ; entorse, luxaţii. Rezultatele sunt cu atât mai bune cu cât procedura se aplică mai precoce , adică în primele stadii de evoluţie a bolii artrozice sau imediat după ce s-a produs o leziune de tendon sau muşchi traumatic.Această procedură se poate realiza foarte bine într-un cabinet medical şi nu necesită spitalizare. Se pot asocia acestei terapii şi alte proceduri fizicale sau exerciţii fizice. Ca şi precauţii, nu trebuie să folosim medicamente antiinflamatoare cu 2 zile înainte sau după procedură.

Clinica FZIOZONE , în cei peste 6 ani de experienţă în terapia PRP, perioadă în care am tratat peste 2000 de pacienţi reprezintă locul în care această terapie se poate realiza în cele mai bune condiţii. 

related posts

Leave a Comment