Home Editorii noștri îți recomandă Tratamentul pentru cancer, 100% gratuit la MedEuropa Constanța

Tratamentul pentru cancer, 100% gratuit la MedEuropa Constanța

by Crina Matei
0 comment

Centrul MedEuropa Constanța oferă servicii gratuite de radioterapie cu intenție curativă și scop paliativ, fără niciun cost suplimentar. Inclusiv consultația de specialitate este gratuită.

MedEuropa Constanța contează pe o echipă multidisciplinară în abordarea bolnavului de cancer. În centrele de radioterapie MedEuropa se iradiază atât tumori solide, cât și cancere hematologice, cum ar fi limfom, plasmocitom sau mielom multiplu. Pacientul ajunge în clinica noastră după ce parcurge câțiva pași, iar totul începe de la un prim consult. Dosarul medical trebuie să conțină buletinul anatomopatologic, scrisoarea sau scrisorile medicale, după caz, și investigații imagistice recente, pentru a putea fi edificatoare. Echipa completă de specialiști în abordarea unui pacient oncologic preia fiecare pacient, iar cazul se discută în comisia multidisciplinară.

În momentul apariției suspiciunii de cancer, există două aspecte esențiale: timpul limitat, viteza de reacție, știut fiind faptul că succesul terapiei depinde de depistarea precoce și de rapiditatea începerii tratamentului, și volumul mare de informații, care poate fi copleșitor pentru pacient și apropiații săi. Este important de știut că există resurse care vin în sprijinul pacienților oncologici pentru depășirea acestei situații și identificarea celei mai bune metode de tratament.

Comisia oncologică, esențială în abordarea pacientului oncologic

Un „tumor board” – comisia oncologică – este reprezentat de echipa implicată în rezolvarea cu succes a cazului, în funcție de indicație: oncolog medical, radioterapeut, chirurg specializat în diferite localizări ale cancerului, anatomopatolog, precum și alți profesioniști din specialități conexe. Aceștia se întrunesc – în mod clasic sau online – pentru a discuta un caz de cancer, obiectivul fiind cea mai bună soluție pentru pacient, în funcție de stadiul bolii și particularitățile terapeutice.

Se stabilește conduita terapeutică, iar aceasta este comunicată pacientului. Pacientul face întotdeauna parte din această decizie. El poate să accepte sau nu tratamentul recomandat, trebuie să știe ce i se întâmplă în timpul tratamentului și după finalizarea lui, motiv pentru care el este informat pas cu pas.

Doar cu o abordare multidisciplinară, un centru de specialitate poate oferi cea mai bună soluție într-o patologie oncologică. Scopul MedEuropa, atât în Constanța, cât și în celelalte centre din București, Oradea și Brașov, este de a pune la dispoziția fiecărui pacient cei mai buni specialiști. Colaborarea multidisciplinară aduce o mulțime de perspective și de experiențe transpuse într-un plan de tratament eficient.

Radioterapie cu tehnologie de top

MedEuropa este unul dintre cele mai moderne centre de radioterapie din România și utilizează tehnologii de iradiere de ultimă generație, acceleratoare liniare Elekta Infinity, care permit tehnici moderne ca IMRT/VMAT pentru tratamentul cancerului, mai exact radioterapie cu intenție curativă și radioterapie cu scop paliativ, în regim de spitalizare de zi. Tehnologiile existente în centrele MedEuropa permit respectarea dezideratelor de bază ale tratamentului prin iradiere: doză cât mai mare aplicată volumului tumoral, cu o protecție maximă a țesuturilor sănătoase.

Conform raportului Globocan 2020, publicat de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului, aproape 100.000 de români au fost diagnosticați cu diferite forme de cancer anul trecut, cele mai frecvente localizări fiind cel colorectal (13,1%), pulmonar (12,3%), mamar (12,2%), cancer de prostată (8,1%) și de vezică (5,2%). Conform statisticilor internaționale, aproximativ 60% dintre pacienţii oncologici au indicație de radioterapie, iar pentru ca acest tratament să aibă intenție curativă și nu paliativă, mai exact să vizeze vindecarea și reintegrarea în viața cotidiană, nu doar ameliorarea suferinței, pacientul ar trebui să se prezinte cât de repede pentru inițierea terapiei într-un centru de specialitate, dotat cu tehnică modernă și deservit de echipe cu experiență.

Centrul MedEuropa din Constanța este situat pe Strada Ștefăniță Vodă, nr. 30, iar programările se pot efectua printr-un apel la Call Center-ul MedEuropa – 021 9971. Clinicile MedEuropa sunt centre medicale certificate DEKRA pentru implementarea bunelor practici ale ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2 și a cerințelor stabilite de Guvernul României.

related posts

Leave a Comment