Ziua Internațională a Pământului a fost marcată la fel ca în fiecare an în comuna constănțeană Cumpăna. Cu acest prilej, aproape 40 de voluntari au luat parte la o amplă acțiune de ecologizare, desfășurată în cel mai nou parc din localitate.
În frunte cu primarul comunei Cumpăna, numeroși localnici s-au alăturat demersului și au plantat pe parcursul Zilei Internaționale a Pământului aproximativ 70 de arbori, din diferite specii, cum ar fi: castani, tei, arțari, salcie și nuci.
„An de an, la Cumpăna, a devenit o tradiție ca noi, pe 22 aprilie, să ne unim și să plantăm copaci, să plantăm flori, care să dăinuie în comuna noastră și să prindă rădăcini în pământul comunei Cumpăna, care să înfrumusețeze și să țină curat pământul.”, declară MARIANA GÂJU, primarul comunei Cumpăna
Alături de reprezentanții autorităților locale și de voluntari s-a aflat și deputatul Lucian Lungoci.
„Marcăm această zi prin acțiuni de ecologizare, acțiuni de mediu în tot județul Constanța. Acum, am răspuns invitației primăriei comunei Cumpăna, unde alături de doamna primar și de oamenii din comună, în acest parc am plantat aproximativ 70 de arbori din diferite specii.”, declară LUCIAN LUNGOCI, deputat
Parcul în care au fost plantați cei 70 de puieți este cea mai nouă zonă de recreere din comuna Cumpăna și unul dintre cele mai frumoase parcuri din localitate.
sursa foto: Primăria Cumpăna