Home Administrație publică Centru civic, la Cumpăna

Centru civic, la Cumpăna

by Romanov Alex
0 comment

Proiect de anvergură, în comuna constănțeană Cumpăna. În centrul localității, pe terenul de fotbal al Complexului Sportiv “Victoria”, au demarat lucrările celui mai modern centru civic din județul Constanța. Valoarea proiectului se ridică la peste două milioane de euro.

Amplasat pe o suprafață generoasă, de aproape 14.000 mp, centrul civic reprezintă una dintre cele mai semnificative investiții din acest an, în localitatea constănțeană.

„Peste 7.000 m vor fi spații verzi, frumos aliniate și aranjate între aleile pietonale care nu vor ocupa decât o suprafață de 4.000 mp. Pe aceste alei vor fi amenajate foișoare, locuri de joacă, loc pentru fitness, spații de servire a unui ceai, unde își pot petrece timpul liber atât copiii, tinerii, cât și adulții și persoanele vârstnice, de asemenea.”, declară MARIANA GÂJU, primarul comunei Cumpăna

Proiectul va prinde contur pe terenul de sport din fața Complexului Sportiv “Victoria” Cumpăna, acolo unde se organiza an de an festivalul “Rodul Pământului”.

„Ne-am dorit foarte mult să avem o scenă fixă, pentru că întotdeauna închiriam scenele pentru diferitele evenimente pe care le realizăm în comuna noastră de-a lungul anului calendaristic, închiriere care este din ce în ce mai mare.”, completează MARIANA GÂJU, primarul comunei Cumpăna 

Conform graficului de execuție, noul centru civic ar putea fi inaugurat anul viitor, în luna septembrie, iar valoarea totală a investiției se ridică la 2.156.000 euro.

related posts

Leave a Comment