Home Actualitate SE RIDICĂ MAȘINILE PARCATE NEREGULAMENTAR

SE RIDICĂ MAȘINILE PARCATE NEREGULAMENTAR

by Antonia Mocanu
0 comment

În perioada sezonului estival stațiunile de pe litoral sunt pline ochi de turiști, dar și de mașini. Polițiștii locali sunt și ei prezenți la datorie și au început să ridice autovehiculele staționate neregulamentar. Pe lângă sancțiunea principală care prevede amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei, celor care nu respectă regulile Codului Rutier li se poate aplica și sancțiunea complementară ce prevede ridicarea autoturismului. Staționarea neregulamentară este sancționată cu 4-5 puncte de amendă și 3 puncte de penalizare.

Staționarea pe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2000 mii de lei și ridicarea autovehiculului de pe locul special amenajat și semnalizat pentru persoanele cu dizabilități. Polițiștii locali constănțeni recomandă tuturor participanților la trafic să respecte legislația în vigoare privind staționarea și circulația vehiculelor pentru a evita sancționarea conform normelor legale. Autoturismele ridicate se pot recupera doar după ce proprietarii au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/ 2018 şi numai în prezenţa unui poliţist local. Programul de restituire este non-stop, iar maşinile sunt depozitate în parcul auto situat pe strada Caraiman nr.1.

related posts

Leave a Comment