Home Actualitate Record de îmbolnăviri de COVID-19

Record de îmbolnăviri de COVID-19

by Antonia Mocanu
0 comment

Raportarea transmisă de către Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 4.016 noi cazuri de Covid-19 pe teritoriul României, din 31.318 de teste efectuate în ultimele 24 ore, ajungând la un total de cazuri confirmate în România de 164.477 de cazuri și 122.714 pacienți vindecați. De asemenea 894 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În ultimele 24 de ore pe teritoriul României au fost înregistrate 66 de decese, toate decese sunt ale unor persoane care au prezentat comorbidități. Până astăzi, 5.601 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În ceea ce privește județul Constanța, conform raportării au fost înregistrate 86 noi cazuri, ajungându-se la un total de 3.904 de persoane infectate. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 12 persoane de pe teritoriul județului Constanța au fost  reconfirmate pozitiv. 

Menționăm faptul că în data de 13 octombrie au fost înregistrate  două noi decese pe teritoriul județului Constanța. Decesul numărul 91 este o femeie de 91 de ani, Constanța, comorbidități (demență), decedată la Spitalul Municipal Medgidia. Decesul numărul 92, Bărbat, 52 de ani, Constanța, comorbidități (cancer pulmonar cu metastaze, insuficiență renală, diabet zaharat, obezitate), decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 3.904 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 92 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 467 de persoane internate, dintre care 429 din județul Constanța și 38 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 1.624 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 536 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 286 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (76), asistenți medicali (118) și personal auxiliar (92).

În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 437 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul județului Constanța.   

related posts

Leave a Comment