Home Actualitate Incertitudini cu privire la noul an școlar

Incertitudini cu privire la noul an școlar

by Antonia Mocanu
0 comment

Cum va arăta noul an școlar? O întrebare la care Ministerul Educației nu are un răspuns clar deoarece actuala infrastructură din sistemul de educaţie nu permite distanţarea fizică de doi metri între persoane.

După ce examenele naționale se vor încheia, Ministerul Educației va încerca să caute soluții și să contureze scenariul pentru noul an școlar. În funcție de evoluția epidemiologică de la nivelul țării va încerca să găsească măsurile cele mai bune pentru elevi şi pentru profesori.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat că infrastructura şcolară nu permite, în acest moment, organizarea de cursuri respectând distanţa fizică de doi metri între persoane. Totodată, aceasta nu exclude folosirea unui model pe care alte țări au reușit să îl implementeze deja sau se gândesc să o facă.

Reamintim că în prezent doar elevii din clasele terminale au revenit pe băncile școlii pentru o perioadă de două săptămâni, acolo unde au loc doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale. Elevii păstrează distanțarea în clasă și de asemenea poartă măști de protecție.

related posts

Leave a Comment