Home Actualitate Doina Păuleanu s-a stins din viață

Doina Păuleanu s-a stins din viață

by Antonia Mocanu
0 comment

Doina Păuleanu, critic de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, istoric și un om extrem de iubit de constănțeni a plecat dintre noi miercuri dimineață, în data de 23 decembrie, în urma unui stop cardio-respirator.

Unul dintre cei mai importanți oameni de cultură constănțeni și-a dedicat întreaga viața artei și frumosului, fiind sufletul Muzeului de Artă din Constanţa de peste patru decenii.

Criticul de artă a fost absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti , secţia Istoria şi teoria artei, promoţia 1971.  Doina Păuleanu a publicat de-a lungul timpului mai multe lucrări de istoria artei. De asemenea a publicat numeroase cărți şi albume de artă, lucrări de istoria artei, antropologie urbană, imagologie şi management cultural. Activitatea sa fiind  recompensată cu distincții și premii speciale.

În anul 2019, devenea cetățean de onoare al județului Constanța, la origine fiind de fapt brașoveană, însă „repatriată” dobrogeană.

Una din ultimele dorințe pe care marele om de cultură a avut-o era dezvelirea oficială a bustului Reginei Maria, amplasat deja în fața Muzeului de Artă.

Amintim faptul că Doina Păuleanu era internată la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța de câteva zile în urma îmbolnăvirii cu Covid-19, virus care a și răpus-o.

Sursa foto: https://www.cugetliber.ro

related posts

Leave a Comment