Home Actualitate Competiție sportivă de prestigiu, pe lacul Siutghiol

Competiție sportivă de prestigiu, pe lacul Siutghiol

by Romanov Alex
0 comment

Cea de-a VI-a ediție a “Memorialului Ștefan Aftenie” – Cupa Farul la Kaiac-Canoe – va avea loc, în acest an, în perioada 16-19 septembrie, pe lacul Siutghiol.

Competiția este organizată în memoria antrenorului emerit Ștefan Aftenie, cel care a îndrumat o mulțime de mari sportivi medaliați la Campionatele Naționale, Europene și Mondiale, dar și la Jocurile Olimpice, de-a lungul unei cariere prodigioase, de peste trei decenii, la Clubul Sportiv Farul.

După opt ani de la dispariția sa, școala de kaiac-canoe constănțeană duce mai departe tradiția performanței. Asociația Nautic Club Farul Constanța organizează “Memorialul Ștefan Aftenie”, în colaborare cu CS Farul Constanța. Evenimentul va reuni mai multe cluburi din țară, ale căror echipaje vor lupta pentru Cupa Farul, în cele trei zile de concurs de pe Lacul Siutghiol.

Competiția este finanțată de Primăria Municipiului Constanța. Valoarea totală a proiectului se ridică la 158.378 lei. Sportul cu pagaie și padele se pregătește de un regal la jumătatea lunii septembrie, la Constanța.

sursa foto: Primăria Constanța

related posts

Leave a Comment