Home Actualitate Bilanțul MApN, pe 2019. Ministrul Ciucă: „Rusia își proiectează hegemonia în Marea Neagră. Avem dreptul să asigurăm o prezență robustă a NATO în regiune”

Bilanțul MApN, pe 2019. Ministrul Ciucă: „Rusia își proiectează hegemonia în Marea Neagră. Avem dreptul să asigurăm o prezență robustă a NATO în regiune”

by tomisnews
0 comment

La sediul Ministerului Apărării Naționale a avut loc, marți, evenimentul de prezentare a raportului privind activitatea desfășurată de minister în anul 2019 și a principalelor obiective pentru anul 2020. La eveniment au participat președintele Klaus Iohannis și primul ministru interimar Ludovic Orban.

În discursul său, ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ionel Ciucă, a arătat faptul că Federația Rusă duce o politică de forță și militarizare accentuate, care au destabilizat deja profund echilibrul în regiune:

„Mediul de securitate de ansamblu a continuat să se deterioreze anul trecut. Am fost martorii unor schimbări structurale și ne confruntăm cu provocări inerente. Riscurile și amenințările, acțiunile de contestare a multilateralismului și a sistemului de valori democratice, încălcările dreptului internațional și multiplicarea polilor de tensiune, inclusiv prin folosirea forței militare – aspect evident și în vecinătatea României – au continuat să se manifeste acut. S-a accentuat potențialul destabilizator în zone precum regiunea extinsă a Mării Negre, nordul Africii, Orientul Mijlociu și zona Golfului Persic. (…) Cea mai îngrijorătoare primejdie este că, prin intermediul Crimeii, Rusia poate proiecta hegemonia în Marea Neagră, cu importanțe consecințe ale forțelor descurajatoare ale Alianței. În cele din urmă, intenția acestei militarizări accentuate este de a nu permite NATO și Aliaților să opereze liber în regiune. Desfășurarea de capabilități anti acces și de interdicție regională reprezintă o transformare majoră a securității în Marea Neagră. Descurajarea și logica echilibrului militar se schimbă. (…) Asigurarea unei prezențe mai robuste a NATO la Marea Neagră a fost obiectivul principal. Prin eforturile conjugate ale președintelui României – diplomației și Apărării – asistăm la o conștientizare a faptului că este nevoie de coeziune în întreaga noastră vecinătate, cu o cuprindere de 360 de grade. Avem preocupări legitime privind securitatea zonei și considerăm că prezența NATO în Marea Neagră este un obiectiv strategic. Este dreptul nostru să cerem acest lucru  și să avem o prezență aliată unitară pe întregul flanc estic”, a spus Ciucă.

Președintele Iohannis a punctat faptul că Armata României are o contribuţie majoră la îndeplinirea responsabilităţilor asumate de ţara noastră în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

„Din această perspectivă, în anul 2019, mai ales în ultima parte, Ministerul Apărării Naționale a continuat să acționeze pentru creșterea credibilității strategice în cadrul NATO și pentru promovarea profilului României ca pilon de stabilitate și securitate pe flancul estic, precum și a importanței strategice a Mării Negre pentru întreaga Alianță. (…) Creşterea alocărilor bugetare presupune acordarea unei atenţii sporite modului în care sunt cheltuiţi aceşti bani, modului în care se lansează programele strategice de înzestrare pentru armată, în concordanţă cu priorităţile reale ale Apărării şi modului în care Ministerul Apărării derulează contractele cu ritmicitate şi urmărind încadrarea în termenele stabilite. Această finanţare trebuie să asigure şi o mai bună instruire pentru toate structurile armatei, o adecvare a exerciţiilor planificate la realităţile conflictelor contemporane şi o implicare corespunzătoare a aliaţilor şi a partenerilor noştri în aceste exerciţii, desfăşurate într-un mediu întrunit, complex şi dinamic. (…) În acest an, Ministerul Apărării Naționale va trebui să își focalizeze eforturile pe atingerea unor obiective concrete: consolidarea profilului strategic în cadrul NATO și UE, accelerarea procesului de dezvoltare a capacității operaționale a Armatei, precum și inițierea și derularea programelor de înzestrare, în vederea asigurării de noi capabilități necesare structurii de forțe. Toate acestea, în condițiile continuării participării cu efective militare la operațiile din teatrele din afara teritoriului național al României”, a transmis Iohannis.

related posts

Leave a Comment