Home Actualitate Apel umanitar lansat de Primăria Techirghiol

Apel umanitar lansat de Primăria Techirghiol

by Florentina Lup
0 comment

Micuţul Mercan Omer, în vârstă de 6 ani, din Techirghiol, suferă de o boală rară, sindromul Wolf-Parkinson-White, care apare la 2 din 1.000 de persoane. O intervenţie chirurgicală îi poate aduce vindecarea şi speranţa unei vieţi normale. Din păcate, familia nu poate suporta costurile intervenţiei şi din acest motiv Primăria Techirghiol a lansat un apel umanitar:

,,Stimaţi locuitori,

Există momente în care semenii noştri au mai mult ca niciodată nevoie de ajutor.

Noi am ştiut de fiecare dată să strângem rândurile şi să îi ajutăm pe cei care au cu adevărat nevoie.

Mercan Omer, în vârstă de şase ani, din Techirghiol, are astăzi nevoie de sprijinul nostru, al fiecăruia dintre noi.

Micuţul Mercan Omer a rămas în urmă cu puţin timp fără tată, care a fost răspus de virusul COVID19 care ne-a dat tuturor viaţa peste cap.

Chiar dacă are doar şase ani, pentru Mercan Omer tatăl era universul lui, universul în jurul căruia se învârtea. Decesul părintelui i-a declanşat micuţului Mercan o boală mai puţin obişnuită, sindromul Wolf-Parkinson-White, o boală care apare la 2 din 1.000 de persoane, o boală a inimii care fără un tratament corespunzător sau intervenţie chirurgicală, poate fi fatală.

Rămas doar cu mama şi fratele său, Mercan Omer reuşeşte cu greu să facă faţă simptomelor acestei boli. Familia a făcut nenumărate eforturi pentru ca lui Mercan Omer să i se asigure un tratament corespunzător. După numeroase investigaţii medicale, făcute într-un timp relativ scurt, familia a primit vestea că micuţul Mercan poate fi operat, urmând ca apoi să poată duce o viaţă normală, fără griji.

Suma necesară intervenţiei chirurgicale, care poate fi facută la Timişoara, este de peste 20.000 de lei şi depăşeşte cu mult posibilităţile familiei.

Acesta este motivul pentru care astăzi ne îndreptăm către dumneavoastră şi vă cerem să veniţi în ajutorul acestei familii care atâta nevoie.

Cei care credeţi că puteţi dona o sumă cât de mică pentru Mercan Omer, în vârstă de de 6 ani, o puteţi face în contul RO67BRDE140SV89917481400.”, este mesajul transmis de autorităţile locale din Techirghiol.

related posts

Leave a Comment