Home Actualitate 57 de percheziții, la persoane bănuite de furt, fraudă informatică și acces ilegal la un sistem informatic

57 de percheziții, la persoane bănuite de furt, fraudă informatică și acces ilegal la un sistem informatic

by Florentina Lup
0 comment

În cursul zilei de ieri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 57 de percheziții domiciliare, 48 în județul Constanța și 9 în municipiul București și județul Ilfo, la persoane bănuite de furt, fraudă informatică și acces ilegal la un sistem informatic.

Din cercetări a reieșit că, în municipiul București și județele Constanța și Ilfov, ar exista persoane care dețin programe informatice, cu ajutorul cărora pot modifica indexul contoarelor electrice montate la consumatori persoane fizice și juridice.

Aceștia se deplasează la „beneficiar” și, cu ajutorul unui laptop, se conectează printr-un cablu la portul optic al contorului electric, iar, apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, modifică indexul afișat de contor. În acest fel, titularul locului de consum plăteşte mai puţin pentru energia electrică folosită.

Pentru aceste operațiuni, persoanele bănuite ar fi încasat sume de bani, în cuantum de 10% din diferența sumei de bani, care ar fi trebuit plătită companiei de furnizare a energiei electrice și cea plătită efectiv de beneficiar.

Beneficiarii acestui serviciu ar fi fost, de regulă, persoane juridice cu un consum de curent electric ridicat, respectiv unități de cazare, service-uri auto și restaurante.

Pentru a avea acuratețe în activitatea infracțională, înainte de a modifica indexul contorului electric, suspecţii s-ar fi informat cu privire la istoricul index-ului și detalii despre locul de consum, respectiv dacă cititorii au făcut fotografii cu index-ul contorului.

Există suspiciunea că aceste informații ar fi fost primite de la angajați ai companiei de furnizare a energiei electrice, care ar fi accesat, prin depășirea limitelor autorizării, baza de date a companiei și ar fi furnizat telefonic datele solicitate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, precum și al companiei de furnizare a energiei electrice.

related posts

Leave a Comment