Home Actualitate 8.122 de familii nevoiaşe vor beneficia de pachete cu produse de igienă

8.122 de familii nevoiaşe vor beneficia de pachete cu produse de igienă

by Romanov Alex
0 comment

8.122 de familii nevoiaşe din ţară vor beneficia, în luna martie, de pachete cu produse de igienă. Acţiunea face parte din campania naţională de informare şi de conştientizare a populaţiei, în vederea limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2 implementată de Crucea Roşie Română cu sprijinul financiar al organizaţiei United States Agency for International Development, prin intermediul apelului global al Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

Fiecare pachet cu produse de igienă conţine detergent, săpun, hârtie igienică, aparate de ras, pastă şi periuţă de dinţi, detergent de vase, dezinfectant universal, produse pentru igiena personală. Pachetele vor fi distribuite de voluntarii Crucii Roşii Române direct la domiciliul beneficiarilor, persoane nevoiaşe, familii cu mulţi copii, persoane în vârstă cu venituri foarte mici, persoane care locuiesc în zone rurale sărace sau izolate.

În perioada octombrie 2020 – februarie 2021, 470 voluntari de Cruce Roşie din toată ţara, instruiţi prin sesiuni speciale de informare, s-au deplasat în 560 de localităţi în special din mediul rural sau în comunităţi aflate în risc de infectare, unde au discutat cu 124.707 de adulţi despre prevenţia îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2 şi au oferit sfaturi despre efectele psihologice ale pandemiei, despre reducerea stigmatizării asociate cu boala COVID-19 şi despre modalităţile de reducere a stresului provocat de virus. Tot în această perioadă voluntarii, au susţinut pentru 22.137 de elevi, sesiuni de educaţie pentru sănătate şi suport emoţional atât fizic în şcoli cât şi în sistem online.

În cadrul campaniei au fost distribuite 306.000 fly-ere şi 30.450 de afişe cu informaţii structurate pe categorii de vârstă în unităţile şcolare, în 751 de comunităţi – sate, cartiere mărginaşe, comunităţi religioase, companii, platforme industriale, unităţi sanitare – şi zone cu risc de infectare – pieţe, târguri, gări etc. În mediul online au fost realizate zeci de materiale de informare care au ajuns la publicul larg.

Un plus al campaniei de informare a fost componenta de feedback comunitar prin care, în funcţie de nevoile de informare ale populaţiei, constatate la nivel local, filialele de Crucea Roşie au adaptat comunicarea punând accent pe aceste nevoi. Una dintre provocările cel mai des întâlnită a fost lipsa produselor de igienă şi de curăţenie pe care familiile nevoiaşe să le folosească pentru a se proteja de infecţia cu virusul SARS-COV2.

„Igiena corectă reprezintă arma cea mai sigură cu care putem lupta pentru a preveni şi limita infecţia cu SARS-Cov2. Însă pentru familiile vulnerabile, procurarea produselor de igienă este uneori aproape imposibilă. Aceste familii se luptă zilnic pentru a-şi acoperi nevoile de bază pentru a supravieţui. Distribuindu-le produse de igienă oferim acestora o şansă în plus pentru a se ţine departe de virusul SARS-CoV-2”, declară IOAN SILVIU LEFTER, director general Crucea Roşie Română.

Pentru publicul general, Campania naţională de informare şi conştientizare a populaţiei în vedere limitării infectării cu virusul COVID-19 continuă în sistem online şi pe reţelele de socializare prin publicarea de materiale şi prin apelul la respectarea măsurilor de protecţie şi informaţii corecte şi complete despre vaccinarea anti COVID-19.

sursa foto: Crucea Roșie Română

related posts

Leave a Comment