Home Evenimente Forțele Navale Române, la ceas aniversar

Forțele Navale Române, la ceas aniversar

by Romanov Alex
0 comment

Forțele Navale Române aniversează, pe 22 octombrie, 160 de ani de la înființare. Cu acest prilej, Statul Major al Forțelor Navale a organizat la sediul din București, o ceremonie militară, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înființarea Marinei Militare Române moderne, prin Înaltul Ordin de Zi din data de 22 octombrie 1860 al Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a unificat Flotila Moldovei cu cea a Ţării Româneşti, sub denumirea de Corpul Flotilei.

Anul acesta, evenimentul a fost marcat într-un mod special, atât prin dezvelirea unei plăci aniversare, lansarea medaliei aniversare „Forțele Navale Române – 160 în Serviciul Patriei”, emise de  Monetăria Statului, precum și prin lansarea volumului de studii istorice „Statul Major al Forțelor Navale – 160 de ani de datorie împlinită”, realizat de colectivul de specialiști al Muzeului Național al Marinei Române. În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată, unor din militari din Forțele Navale le-au fost conferite medalii și distincții militare, la sfârșitul evenimentului aniversar.

Concomitent, la sediul Muzeului Național al Marinei Române din Constanța, a fost organizată Ziua Porților Deschise, în cadrul căreia a fost prezentată expoziția foto-documentară „Statul Major al Forțelor Navale – o istorie în 160 de ani”.

Sursa foto: Forțele Navale Române

related posts

Leave a Comment