Început de săptămână cu emoții pentru absolvenții care au susținut examenele Evaluării Naționale în cadrul etapei speciale. Astăzi, elevii care au depus contestații urmează să afle rezultatele finale.
Etapa specială a Evaluării Naționale a vizat absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul pandemiei de Covid-19, au fost în izolare sau carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza examenul sau nu au putut participa la examenul inițial.
Astfel, elevii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfășurate în cadrul etapei speciale beneficiază de recunoașterea acestor probe.
sursa foto: edupedu.ro
