Home Editorii noștri îți recomandă Vaccinul Johnson & Johnson ajunge și în România

Vaccinul Johnson & Johnson ajunge și în România

by Crina Matei
0 comment

România ar putea primi circa 2,3 milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson, care se administrează cu o singură doză, în al doilea trimestru din acest an, pe baza calendarului de livrări anunțat de reprezentanții companiei. 

Joi, vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de grupul american Johnson & Johnson, prin filiala sa europeană Janssen, a primit autorizație condiționată de punere pe piața UE, fiind al patrulea vaccin autorizat în cadrul blocului comunitar.

După autorizarea vaccinului în UE, directorul medical al Johnson & Johnson, dr. Paul Stoffels, a transmis precizări despre calendarul de livrare estimat în prezent.

Astfel, primele livrări de vaccinuri J&J către statele din UE sunt programate la începutul lunii aprilie, iar pentru trimestrul al doilea, grupul estimează livrarea a 55 de milioane de doze.

România are dreptul la 4,3% din dozele de vaccin comntractate de către Comisia Europeană, astfel că ar putea primi în jur de 2,3 milioane de doze de vaccin J&J în perioada aprilie-iunie.

Pentru a respecta calendarul de livrări, Johnson & Johnson intenționează să majoreze semnificativ capacitatea de producție a fabbricii pe care o deține la Leiden, în Olanda.

La nivel mondial, Johnson & Johnson intenționează să producă 1 miliard de doze de vacin până la finalul acestui an, urmând ca anul viitor capacitatea de producție să depășească 2 miliarde de doze.

Sursa: ABC News

related posts

Leave a Comment