Home Editorii noștri îți recomandă Plaje accesibile şi pentru persoanele cu dizabilităţi

Plaje accesibile şi pentru persoanele cu dizabilităţi

by Crina Matei
0 comment

Pentru al cincilea an consecutiv, Asociația Împreună pentru Viitor Constanța pune la dispoziția turiștilor cu nevoi speciale de pe Litoral, plaja accesibilizată de la PUPA BEACH, din Mamaia, pentru a oferi egalitate de șanse și un turism civilizat, deschis tuturor.

Funcțională din luna august 2017, plaja a atras în stațiunea Mamaia un număr foarte mare de  persoane cu nevoi speciale veniți din țară și de peste hotare.

Și anul acesta pentru o ședere cât mai plăcută, turiștii plajei Pupa vor beneficia gratuit de scaunele plutitoare, cu ajutorul cărora pot intra în apa mării fără niciun fel de risc. Mai mult, plaja este dotată cu locuri de parcare, toaletă accesibilizată, umbrare și cabină de schimb. Nu am uitat nici de distracția celor care vin la plajă, așa că, Asociația IPV CONSTANȚA pune la dispoziție jocuri de societate gigantice (marca INTELECT PARC). În plus,  toți cei care vin pe plajă, vor găsi locul magic „Amintire de la mare” – unde se pot fotografia într-un cadru vesel, în acord cu soarele și marea.

Pe toată perioada sezonului, voluntarii Asociației ”Împreună penru Viitor Constanța” sunt prezenți zilnic, începând cu ora 09.00-18.00. pentru a putea oferi ajutor și infomații beneficiarilor care au ales să-și petreacă vacanța în stațiunea Mamaia, la Pupa beach.

Reamintim că prima plajă din România pentru persoanele cu nevoi speciale a fost creată în cadrul proiectului „Plajă și Mare pentru TOȚI”, cu ajutorul unor sponsori inimoși.

Sezonul acesta, vine și cu două surprize. Începând cu data de 1 iulie, ora 10:00, va fi disponibilă Plaja Ancuței din Năvodari, iar de pe data de 2 iulie, ora 10.00, Plaja Lebedelor din Mangalia. În aceste locaţii se va amplasa câte un scaun plutitor pentru persoane cu dizabilități.

  „În fiecare an vedem mai multe persoane fericite care reușesc să ajungă la plajă și de aceea am dorit să extindem acest proiect în alte stațiuni care să aducă bucurie pe chipurile celor care vin la mare. Pentru acest lucru MULȚUMIM tuturor celor care ne-au ajutat să mai achiziționăm un număr de două scaune flotabile. Mai puteți dona o sumă de bani în contul Asociației Împreună pentru Viitor Constanța (RO68BTRLRONCRT0366342601, Banca Transilvania) pentru a cumpăra și al treilea scaun flotabilcare dorim să ajungă la Eforie Nord.” a declarat Mihaela Căruțașu, președinte Asociația Împreună pentru Viitor Constanța.

related posts

Leave a Comment