Cei 15 medici și asistenți români, care timp de două săptămâni i-au ajutat pe colegii lor de la un spital din Lombardia la tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus și-au încheiat misiunea și s-au întors în țară.
În avionul cu care au călătorit, au fost transportate și materialele donate de Papa Francisc spitalului din Suceava, epicentrul epidemiei de COVID-19 din România.
Echipa de medici și asistenți români a fost însoțită în această misiune de un reprezentant al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în calitate de ofițer de legătură, având misiunea de a facilita, împreună cu autoritățile din peninsulă, integrarea echipei românești în sistemul medical italian.
Medicii și asistenții au participat în Italia, în perioada 07 – 24 aprilie, la misiunile destinate salvării persoanelor afectate de noul tip de coronavirus, alături de personalul medical italian.
Sursa foto: ziaristii.com