Home Actualitate Mai ieftin cu City Tour, din septembrie

Mai ieftin cu City Tour, din septembrie

by Crina Matei
0 comment

Septembrie vine cu tarife mai mici pentru linia City Tour. O plimbare cu autobuzele etajate de la 1 septembrie va costa trei lei, iar un bilet Hop On-Hop Off, valabil toată ziua, va costa cinci lei.

Linia City Tour este deservită de şase autobuze etajate, cu o frecvență de 25 de minute. Pe sensul Gară CFR – Tabăra Turist, autobuzele circulă între orele 9.00 – 19,00, iar pe sensul invers între orele 9.00 şi 20.20. Circuitul City Tour cuprinde peste o sută de obiective turistice importante din orașul Constanța și din stațiunea Mamaia, precum roata panoramică „Tomis Eye”, Silozurile „Anghel Saligny”, Vechea Bursă Maritimă, Gara Maritimă, „Cuibul Reginei”, Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie, Edificiul roman cu mozaic, Moscheea Carol I, Cazinoul, Acvariul, Farul Genovez, Portul turistic Tomis, Delfinariul, Satul de Vacanță şi Cazinoul din Mamaia.

De asemenea, călătorii au la dispoziţie și aplicația „City Tour”, un ghid text și audio. La bordul autobuzelor etajate, ei se pot conecta gratuit la reţeaua Wi-Fi, scanând codul QR de pe spătarul scaunului sau căutând aplicația direct în Magazin Play sau Apple Store. Aceasta sincronizează poziția telefonului cu sistemul GPS al autobuzului. În momentul atingerii punctelor de interes predefinite, ghidul audio pornește automat.

related posts

Leave a Comment