Home Cultură “Jocuri în curtea din spate”, două reprezentații la Teatrul de Stat Constanța

“Jocuri în curtea din spate”, două reprezentații la Teatrul de Stat Constanța

by Romanov Alex
0 comment

Teatrul de Stat Constanța continuă spectacolele stagiunii 2020 – 2021, în condiții de siguranță și cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva pandemiei, conform legii.

Pentru weekend-ul care urmează, Teatrul de Stat Constanța a programat două reprezentații ale spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, care a avut premiera la sfârșitul lunii februarie 2020 și este la primele reprezentații din stagiunea în curs. Așadar, sâmbătă, 17 octombrie și duminică, 18 octombrie, de la ora 19, spectatorii sunt invitați la Teatrul de Stat Constanța, pentru a asista la un spectacol și, totodată, la un proces. Atenție: spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 14 ani.

Piesa s-a bucurat de un real succes, atât în Israel, cât și în alte țări în care a fost montată, mai ales pentru că transpune o poveste adevărată, a unui viol în grup asupra unei adolescente de 14 ani, întâmplat într-un kibuț din Galileea. Cazul i-a șocat pe israelieni, iar achitarea făptașilor a declanșat proteste masive în toată țara, reprezentând momentul din care preocuparea pentru respectarea drepturilor femeilor a crescut. Publicitatea din jurul procesului a încurajat mai multe femei să raporteze violuri.

sursa foto: TSC

related posts

Leave a Comment