Home Actualitate Constănțenii sunt invitați la film în aer liber

Constănțenii sunt invitați la film în aer liber

by Florentina Lup
0 comment

Sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 20:00, Piața Ovidiu va găzdui proiecţia filmului românesc „Tata mută munții”, un lungmetraj care a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului de Film de la Shanghai, în luna iunie, iar pe marile ecrane din România a început să ruleze o lună mai târziu.

Apreciat de criticii de film ca fiind un film românesc care nu seamănă cu un film românesc, pelicula „Tata mută munții”, în regia lui Daniel Sandu, prezintă povestea lui Mircea Jianu, un fost ofițer de informații, care află că fiul său a fost declarat dispărut în munți. Se duce în grabă spre locul tragediei, ca orice părinte îngrijorat, în speranța că-l va găsi pe tânăr viu și nevătămat. Dar după câteva zile de căutări zadarnice, Mircea decide să-și adune propria echipă de salvatori, intrând în conflict cu echipa locală. Încet-încet, tatăl care, în frământarea lui, refuză să accepte evidența, devine prizonierul unei bătălii încrâncenate între om și natură.

În cazul în care condițiile meteo nu vor permite vizionarea filmului în aer liber, evenimentul se va muta în sala de spectacole a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” la o dată ce va fi anunțată ulterior.

related posts

Leave a Comment