Home Administrație publică Continuă curățenia generală în municipiul Constanța

Continuă curățenia generală în municipiul Constanța

by Romanov Alex
0 comment

Continuă curățenia generală în municipiul Constanța. Echipele Direcției Gestionare Servicii Publice și ale Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Constanța, ale operatorului de salubrizare, ale firmelor care au contract de întreținere a spațiilor verzi, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat au terminat curățenia în mai multe zone din oraș.

Echipele de muncitori au acționat în ultima perioadă în cartierele Brătianu, Palas, Viile Noi, Km 4-5 și Km 5. După mai multe zile de muncă, cifrele înregistrate sunt relevante:

Au fost colectate aproximativ 115 tone de deșeuri, s-au folosit 95 mc de apă și aproape 270 litri de detergent biodegradabil concentrat. De asemenea, autoritățile au verificat 151 de agenți economici, 75 de terenuri private și 23 de șantiere. Polițiștii locali au aplicat 35 de sancțiuni în valoare totală de 23.970 lei. Totodată, au fost emise 20 de somații pentru autovehiculele abandonate și fără stăpân.

În această săptămână, acțiunea de ecologizare și igienizare s-a mutat în altă zonă de intervenție. Astfel, echipele de muncitori vor acționa în cartierele Veterani, Far, Gară, Km4, Faleză Sud, respectiv Constanța Sud.

sursa foto: Primăria Constanța

related posts

Leave a Comment