Ministerul Finanţelor Publice anunță că se pot depune cereri pentru finanțarea investiţiilor noi care promovează dezvoltarea regională prin crearea a cel puţin 100 de locuri de muncă. Cheltuielile eligibile sunt costurile salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi aferente noilor locuri de muncă create ca urmare a realizării de investiţii, ce includ salariul brut și contribuțiile obligatorii.
În luna august, schema de ajutor de stat a fost revizuită, iar principalele modificări prevăd:
- prelungirea până în anul 2023 a perioadei în care se pot emite acorduri pentru finanţare;
- prelungirea până în anul 2028 a perioadei în care se poate efectua plata ajutorului de stat;
- eliminarea condiției privind angajarea de lucrători defavorizați;
- introducerea posibilității demarării proiectului de investiții după depunerea cererii pentru finanțare;
- eliminarea obligativității operatorului economic de a nu înregistra debite restanțe la bugetul general consolidat al statului la momentul depunerii cererii de acord pentru finanțare, această obligație rămâne valabilă doar pentru momentul plății ajutorului de stat;
- eliminarea evaluării cererilor de acord pentru finanţare în 2 etape în vederea simplificării procedurii de evaluare;
- stabilirea unui termen de 6 luni de la emiterea acordului pentru finanţare pentru asigurarea surselor de finanţare şi demonstrarea situaţiei juridice a locaţiei, având în vedere că procesul de perfectare a documentelor juridice în contextul actual poate întârzia depunerea cererii de acord pentru finanţare;
- flexibilizarea condiţiilor pe care trebuie să le ȋndeplinească ȋntreprinderile ȋn activitate, respectiv eliminarea condiției privind rentabilitatea cifrei de afaceri;
- posibilitatea modificării locației/locațiilor, precum și a locurilor de muncă aferente acestora în aceeași regiune;
- flexibilizarea procedurii de plată a ajutorului de stat, prin eliminarea condițiilor referitoare la numărul maxim de cereri care se pot depune într-un an calendaristic.
Informaţii suplimentare se po obţine pe site-ul https://mfinante.gov.ro/.