Home Actualitate Restricții de trafic în zona peninsulară

Restricții de trafic în zona peninsulară

by Florentina Lup
0 comment

Sărbătoarea creștină „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” va fi marcată prin evenimente religioase care se vor desfășura în perioada 26 – 27 iulie.

Astăzi, 26 iulie, începând cu ora 18:30, va avea loc o procesiune religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion în zona centrală a orașului. Procesiunea religioasă va avea ca punct de plecare Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu deplasare pe strada Arhiepiscopiei, strada Mircea cel Bătrân, Biserica Greacă (popas de rugăciune), strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Tomis, strada Constantin Brătescu, Biserica Adormirea Maicii Domnului I (popas de rugăciune),  strada Mihai Viteazu, strada Traian, cu deplasarea spre Piața Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Mâine, 27 iulie, în curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii, urmată de o procesiune cu sfintele moaște în jurul lăcașului de cult.

Pentru siguranța participanților la eveniment, circulația autovehiculelor va fi restricționată marți, 27 iulie, în intervalul orar 07:00 – 13:00, pe următoarele străzi:

  • strada Arhiepiscopiei, tronsonul cuprins între strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta;
  • strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, la intersecția cu strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino;
  • strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, la intersecția cu strada Cristea Georgescu;
  • strada Cristea Georgescu, la intersecția cu strada Grigore Tocilescu.

related posts

Leave a Comment