Home Actualitate Prima probă a simulării județene

Prima probă a simulării județene

by Antonia Mocanu
0 comment

4.277 de elevi de clasa a VIII-a au participat la prima probă din cadrul simulării județene a examenului de evaluare națională. Cu o prezență de 81.43%, elevii au avut de rezolvat mai multe subiecte ce au fost elaborate de o comisie la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, urmărind structura celor de la simularea națională, astfel încât elevii să exerseze corespunzător modalitatea de rezolvare a itemilor.

„Simulările cu caracter facultativ reprezintă o oportunitate pentru beneficiarii direcți ai educației, oferită de legislația actuală în vigoare, în vederea familiarizării viitorilor absolvenți cu procesul de examen în sine, dar și cu noua structură a subiectelor, în cazul elevilor de clasa a VIII-a. Prezența la proba de confirmă interesul crescut al elevilor, interes pe care-l anticipasem ca formă de conștientizare a importanței acestei etape în formarea și dezvoltarea acestora. De asemenea, considerăm că testarea în sine, prin mecanismele și capacitățile pe care le implică, le oferă un feedback constructiv, atât elevilor, cât și părinților”, a declarat prof. Sorin Mihai, inspector școlar general.

Potrivit ISJ Constanța programul simulărilor este următorul: 14-15 aprilie 2021- simulare evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a; 20, 21, 22 aprilie 2021- simularea examenul de bacalaureat național.

Programele remediale au ca scop sporirea șanselor de succes școlar. Așadar, organizarea unor simulări județene le oferă elevilor posibilitatea de structurare a informațiilor dobândite până în prezent, precum și o fixare a procedurilor ce trebuie respectate în aceste situații de examen, astfel încât rezultatele finale să fie pe măsura bagajului de cunoștințe dobândit în anii anteriori de studiu.

related posts

Leave a Comment