Home Actualitate Incendiu puternic, la Constanța

Incendiu puternic, la Constanța

by Antonia Mocanu
0 comment

A fost panică într-un cartier din Constanța după ce un puternic incendiu a izbucnit la o locuință. Flăcările înalte de câțiva metri au cuprins și o a doua casă aflată alături, iar fumul dens a ajuns până la drumul național care leagă Constanța de sudul litoralului. Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu fum, iar o femeie a primit și ea îngrijiri la fața locului.

Incendiul a izbucnit marți puțin după ora 18. În doar câteva minute acoperișul uneia dintre case a fost cuprins de flăcări, iar mai apoi flăcările s-au extins. Oamenii din zonă au sunat imediat la 112 și au reușit să scoată dintr-una din locuințe două persoane.

Mai multe autospeciale de la ISU Dobrogea au fost trimise la fața locului, inclusiv autoscara. Până la sosirea lor, însă doi pompieri aflați în timpul liber au intervenit și au scos victimele din casă.

De asemenea două echipaje de la ambulanță au fost direcționate la locul incendiului. Un bărbat care s-a intoxicat cu fum a fost transportat la spital, iar o femeie a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră. Acum pompierii militari vor încerca împreună cu polițiștii să stabilească de la ce a pornit incendiul.   

related posts

Leave a Comment