Home Actualitate O bancă de plasmă va fi înființată la Spitalul Gerota, pentru pacienții bolnavi de COVID

O bancă de plasmă va fi înființată la Spitalul Gerota, pentru pacienții bolnavi de COVID

by Florentina Lup
0 comment

Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că la Spitalul ,,Dimitrie Gerota”, care se află în subordinea MAI, va fi înființat un centru de donare și transfuzii pentru plasmă autoimună ce va deservi pacienții în stare gravă infectaţi cu COVID-19.

,,După campania de informare cu mesaje de interes public, inițiată de către MAI pentru a se dona plasmă, în această a doua etapă vom crea un centru de recoltare sânge și plasmă autimoimună, urmând ca în pasul trei să realizăm o bancă de plasmă.

Pentru a veni în sprijinul celor grav bolnavi, la nivelul MAI va fi înființat un centru de transfuzii de donare de sânge și plasmă convalescentă. Pentru unii dintre pacienții grav bolnavi, plasma donată de către persoanele care s-au vindecat de COVID-19 poate reprezenta unica șansă la viață.

Înființăm un nou centru de transfuzii de donare de sânge și plasmă în cadrul Spitalului profesor «Prof.dr. Dimitrie Gerota» al MAI. În noul centru vor putea dona atât civili cât și personal al MAI.”, a declarat ministrul de interne, Marcel Vela.

related posts

Leave a Comment