Polițiștii Direcției Generale Anticorupție vor fi pregătiți în domeniul combaterii corupției de către agenți F.B.I., în cadrul a două webinarii la care vor participa și specialiști din Slovenia, Kosovo şi Republica Moldova.
Cursurile de pregătire profesională a celor 16 polițiști anticorupție sunt organizate de specialiști ai Academiei Internaționale de Poliție (International Law Enforcement Academy – I.L.E.A.) Budapesta, cu sprijinul Ambasadei S.U.A. la București.
Primul webinar, cu tema „Forum pentru dezvoltare şi politici executive în domeniul legislației anticorupţie”, va avea loc în perioada 22 – 25 martie 2021.
Cursul se va axa pe metodele de colectare și analiză a informațiilor, pe investigarea infracțiunilor de corupție, pe leadership-ul strategic, precum și pe cooperarea internațională pentru identificarea, investigarea şi urmărirea penală a faptelor de corupție.
Cel de-al doilea webinar va fi organizat în perioada 20 – 21 aprilie 2021 și va avea ca temă „Corupţia publică şi controlul intern”, şi va fi centrat pe etica angajaților şi procedurile interne de natură disciplinară.
Sursa: Direcţia Generală Anticorupţie