Home Actualitate Destinații pentru sărbători

Destinații pentru sărbători

by Antonia Mocanu
0 comment

Românii au ales! Cei mai mulți dintre ei își vor petrece Sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou în zonele rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina, Ţara Haţegului sau Apuseni. Vorbim de locuri în care se păstrează tradiţiile şi autenticitatea, unde pot fi practicate sporturile de iarnă. Nu a fost ocolită nici Delta Dunării.

Potrivit reprezentanţilor asociaţiilor de profil, în această perioadă, în unele locuri din ţară cu unităţi de capacitate mai mică rata de ocupare se apropie de 100%, iar în altele este între 30% şi 70%. Rezervările nu s-au mai făcut din timp ci abia după ce autorităţile au anunţat că nu se va intra într-un al doilea “lockdown” de Sărbători.

Pensiunile rurale şi agroturistice, vilele şi hotelurile mai mici sunt locurile unde vor ajunge cei mai mulţi turişti în această perioadă si asta pentru că aici se respectă regulile de distanţare fizică.

Cele mai căutate destinaţii sunt Bran-Moieciu, Fundata, Maramureş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Apuseni, Oltenia de sub Munte, Buzău, Vrancea şi multe altele. Apoi, urmează staţiunile montane cu facilităţi de sporturi de iarnă – Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Azuga, Buşteni, dar şi Rânca, Straja, Vatra Dornei, Slănic Moldova, Păltiniş, Borşa.

În ceea ce priveste tarifele pachetelor de vacanţă pe destinaţiile interne, anul acesta sunt mai mici decât în anii trecuţi.  În medie, pentru Crăciun, preţul începe de la 500 de lei pentru o persoană, pentru 3 sau 4 nopţi de cazare, dar poate ajunge şi la 1.000 de lei, însă de Revelion, românii vor scoate din buzunare între 1.000 şi 2.500 de lei sau chiar mai mult, pentru acelaşi număr de zile, însă totul depinde de destinaţie, număr de zile, grad de confort şi program.


Potrivit reprezentanților agențiilor de turism, anul acesta tot mai mulţi români au optat pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă și în destinaţii exotice, mai ales în acelea în care nu sunt impuse restricţii drastice din cauza coronavirusului . Vorbim de Maldive sau Zanzibar, unde preţurile pot depăşi 2.000 de euro pentru un sejur de 7 zile cu transportul inclus.

related posts

Leave a Comment