Home Actualitate Competiție inedită la Constanța

Competiție inedită la Constanța

by Antonia Mocanu
0 comment

Competiție de forță duminică, la Constanța. Tinerii sunt invitați să-și măsoare puterile într-un concurs de lupte tradiționale tătărești care va avea loc în Parcul Tăbăcărie, zona Teatrul de Vară Soveja, începând cu ora 16:00. Evenimentul este organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.

Se anunță un weekend plin de provocări pentru constănțeni. Duminică, începând cu ora 16.00, tinerii din comunitatea tătară și nu numai, sunt așteptați în Parcul Tăbăcărie, zona Teatrul de Vară Soveja, pentru a lua parte la un altfel de spectacol, unul în care își vor încorda mușchii în cadrul unui concurs de lupte tradiționale tătărești. Evenimentul este organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.

Küreș-ul, sportul tradițional al tătarilor reprezintă o demonstrație de cinste, dreptate, curaj și dibăcie, prin care luptătorii își pun în valoare însușirile fizice și psihice. Veche de mii de ani, manifestarea sportivă a fost păstrată până în zilele noastre, cu mici variații, ducând cu ea una dintre numeroasele valori tradiționale ale etniei tătare. Fiind un sport de masă, küreș-ul este destinat amatorilor.

Regulile care stau la baza organizării küreș-ului sunt simple iar caracteristica de bază este întrecerea dreaptă. Potrivit tradiției, la final competiției, învingătorul pleacă acasă cu un batal, iar învinsul primește un „bayrak”, un copac împodobit cu 7 sau 9 articole vestimentare.

Competiția se va desfășura pe două secțiuni, la care se pot înscrie tineri tătari, dar și concurenți români care îndrăgesc sportul și tradițiile tătarilor.

related posts

Leave a Comment