A continuat să creadă în forțele proprii și în capacitatea marinarilor pe care îi conduce și nu a renunțat la operațiune nici atunci când Garda de Coastă americană a făcut-o, iar acum decizia i-a adus recunoașterea președintelui țării care l-a decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă”. Este povestea comandantului de navă Bogdan Rusu, care în condiții meteo mai mult decât nefavorabile a reușit să salveze de la înec 4 oameni aflați pe un velier, în derivă în Golful Mexic.
Era într-o zi de duminică, 13 septembrie, puțin trecut de ora prânzului. Nava Cosco Malaysia se îndrepta către Statele Unite ale Americii, iar condițiile meteorologice erau nefavorabile. Vântul sufla cu putere, iar valurile erau înalte de 7 metri. La un moment dat s-a primit un semnal SOS. Velierul Yes Dear, cu patru persoane la bord, începuse să ia apa și era în pericol iminent de scufundare. Cei patru marinari erau obosiți și deshidratați. A fost momentul în care Bogdan Rusu, a anunțat autoritățile că poate interveni pentru salvarea lor. În același timp Garda de Coastă americană a trimis în zonă un elicopter și o ambarcațiune.
La un moment din cauza condițiilor meteo nefavorabile, Garda de Coastă americană a anunțat că renunță la operațiune. Nu însă și comandantul român. Nava Cosco Malaysia, sub comanda lui Bogdan Rusu a înfruntat uraganul. A fost începută acțiunea de salvare. Era nevoie de evacuarea lor imediată, unul dintre marinari fiind bolnav. Starea ambarcațiunii era încă un motiv de îngrijorare: nimic nu mai funcționa la bord și se putea scufunda în orice moment. Doar pregătirea profesională, dar și prezența de spirit a comandantului român a făcut ca acțiunea să nu se transforme într-o tragedie. În cele din urmă cei patru au fost luați la bord, în siguranță și duși în Portul Tampa.
Acasă, soția a trăit momentele cu sufletul la gură. A aflat de la televizor despre operațiune, iar când a reușit să vorbească cu soțul a simțit o descătușare. Acum este mândră de omul pe care îl are alături.
Eroismul și priceperea comandantului român au fost recunoscute oficial și de președintele țării, care l-a decorat cu Ordinul Virtutea Maritimă.
Bogdan Rusu, va fi propus de Organizația Maritimă Internațională și pentru premiul „Bravery at Sea”, conferit pentru acte de bravură pe mare.
