Home Actualitate Be Pink, be Made in Constanța!”, cu BC Athletic Neptun Constanța

Be Pink, be Made in Constanța!”, cu BC Athletic Neptun Constanța

by Florentina Lup
0 comment

Pentru BC Athletic Neptun Constanța, luna octombrie a anului este una în care, pe lângă luptele de pe parchet ale Gladiatorilor din Tomis, este readusă în atenția tuturor și lupta celor care suferă de cancer.

,,Din 2017 și până în perioada pandemiei, BC Athletic Constanța și întreaga comunitate s-au alăturat acestor campioni și campioane care luptă împotriva acestui diagnostic iar acum, după zeci de luni cu tribune goale, vom fi din nou împreună la primul meci al sezonului din Liga Națională de Baschet pe teren propriu.

Receptivitatea celor din jurul nostru care au îmbrățișat acest mesaj și implicarea lor au făcut ca acest diagnostic să fie conștientizat din ce în ce mai mult, mai ales în rândul copiilor care vin la meciurile noastre.

La fel ca în anii trecuți, și anul acesta, vrem să fim alături de cei care luptă împotriva acestui diagnostic, astfel că în acest sezon vă încurajăm să donați pentru campania celor de la Daruieste Aripi trimițând un sms la 8864 cu textul DONEZ, ceea ce va direcționa suma de 4 euro pe lună în sprijinul campaniei care ajunge la cel puțin o sută de copii înscriși în proiectul “Circuitul Încrederii și Speranței – tratamente la domiciliul copiilor bolnavi de cancer” și care au beneficiat în prima jumătate a anului 2021 de vizite la domiciliu în cadrul cărora au fost monitorizați, li s-au recoltat analize sau li s-au administrat tratamente care pot fi făcute în afara spitalului.

BC Athletic Neptun Constanța joacă primul meci din Liga Națională pe teren propriu în Sala Sporturilor din Constanța, sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 17:00, în compania celor de la CSM Miercurea Ciuc.

Va fi primul meci acasă al Gladiatorilor din Tomis în Liga Națională de Baschet după două victorii în deplasare, meci în care jucăm și pentru cei care luptă împotriva cancerului, în special copii. Susținem și ne alăturăm demersului celor de la Daruieste Aripi prin care nu mai puțin de 101 copii înscriși în proiectul Circuitul Încrederii și Speranței – tratamente la domiciliul copiilor bolnavi de cancer au beneficiat în prima jumătate a anului 2021 de vizite la domiciliu în cadrul cărora au fost monitorizați, li s-au recoltat analize sau li s-au administrat tratamente care pot fi făcute în afara spitalului.

În primele 6 luni ale acestui an, echipe medicale mixte ale Asociației Dăruiește Aripi, din care fac parte medici și asistente de la Spitalul Județean Constanța, au făcut sute de vizite la domiciliul copiilor cu boli grave.

Proiectul este o premieră în România și este finanțat exclusiv din donații strânse de Asociația Dăruiește Aripi. Din proiect, fac parte în acest moment 162 de copii, pacienți cu cancer și boli grave din Dobrogea și din zonele învecinate.

Asociația Dăruiește Aripi și-ar dori să poată extinde proiectul în mai multe zone din țară sau să convingă autoritățile să facă acest lucru iar pentru asta orice ajutor din partea noastră e un pas înainte!

Sâmbătă, jucăm și pentru ei! Poți ajuta această campanie cu un sms trimis la 8864 cu textul DONEZ, ceea ce va trimite 4 euro pe lună în sprijinul acestei campanii! We trust the team, because Team is Everything! Let’s make these little guys champions!!

Accesul spectatorilor este permis în condițiile legislației în vigoare! Accesul se face în limita a 50% din capacitatea Sălii Sporturilor conform restricțiilor impuse de autorități.

La meciul de sâmbătă, participarea este permisă doar pentru persoanele care:

– prezintă certificat de vaccinare cu QR code (cel puțin 10 zile de la ultima doză);

– se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Masca de protecție este obligatorie a fi purtată pe întreaga durată a perioadei petrecute în incinta Sălii Sporturilor, recomandarea distanțării între cei care iau loc în tribune fiind de 1.5m.

Fii roz la meci pentru ei, sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 17:00! Be Pink, be Made in Constanța!”, se arată în comunicatul de presă primit la redacţie.

related posts

Leave a Comment