Home Actualitate PNL Constanța: „Accesul în Zona peninsulară, reglementat corect și în beneficiul tuturor”

PNL Constanța: „Accesul în Zona peninsulară, reglementat corect și în beneficiul tuturor”

by Antonia Mocanu
0 comment

Partidul Național Liberal Filiala Constanța a transmis un mesaj în ceea ce privește zona peninsulară și regulamentul de acces.

„Zona Peninsulară a Constanței trebuie să fie reglementată corect și în armonie cu viața locuitorilor săi, cu afacerile agenților economici de acolo și cu respect pentru investițiile din unul dintre cele mai frumoase locuri din oraș. Dar toate acestea trebuie să se întâmple în litera legii. Iar articolul 66 din Legea 24/2000 privind suspendarea actului normativ în cazuri speciale spune că:

<<Întrucât textul legal nu oferă definiția cazurilor speciale, revine emitentului actului normativ de suspendare obligația de justificare a cazului special prin elemente obiective care, prin similitudine să se circumscrie cel puțin definiției jurisprudențiale a cazului extraordinar sau excepțional. Este exclusă circumstanțierea cazului special, utilizând elemente subiective astfel că, motive ca nemulțumiri personale ori dezbateri privind aplicarea actului nu se încadrează în noțiunea de caz special>>.

Acesta este și unul din motivele pentru care consilierii locali P.N.L. s-au abținut de la votul privind suspendarea regulamentului de acces auto în Zona Peninsulară. Am fost prezenți în Piața Ovidiu la întâlnirile cu reprezentanții locuitorilor de acolo și cei ai agenților economici care își desfășoară activitatea în Zona Peninsulară. Am centralizat observațiile și amendamentele constănțenilor și, așa cum am promis, le-am pus pe masa aparatului Primăriei Municipiului Constanța. Au urmat apoi trei întâlniri de lucru între consilierii PNL, USR și aparatul de specialitate al primarului Vergil Chițac, care s-au concretizat cu propuneri de măsuri concrete care să vină în întâmpinarea doleanțelor constănțenilor din Zona Peninsulară. Măsurile care completează regulamentul de acces auto se referă la un orar de aprovizionare între orele 06:00 și 10:00, timp în care vor avea acces în zonă mașinile de aprovizionare. 

Va exista un coridor de acces auto pentru facilitare acces și oprire cu durata de 5 minute, la Sud de piața Ovidiu alcătuit din străzile Remus Opreanu și Revoluției din 22 Decembrie 1989 cu intrare din bulevardul Elisabeta, respectiv ieșire spre același bulevard. Va mai fi un coridor de acces auto general pentru facilitare acces și oprire cu durata de 5 minute la Nord de piața Ovidiu alcătuit din străzile Traian, Sulmona și Mircea cel Bătrân pentru direcția Est, respectiv Vasile Canarache pentru direcția Vest. Vor fi emise permise de acces pentru evenimente și pentru mass-media. Toate aceste amendamente dar și altele care vor fi identificate din documentul cu observații de la constănțenii din zonă vor fi centralizate într-o hotărâre de Consiliu Local care are ca scop revizuirea prezentului regulament de acces auto.

Scopul nostru este să găsim calea cea mai rapidă și eficientă pentru ca regulamentul de acces auto în Zona Peninsulară să fie amendat și completat astfel încât să respecte atât nevoile constanțenilor care locuiesc acolo, ale agenților economici care au afaceri acolo, ale turiștilor care vor vizita centrul istoric al Constanței dar și să fie în armonie cu investițiile pe care le fac autoritățile locale în Zona Peninsulară și conservarea zonei”.

related posts

Leave a Comment