Home Actualitate Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani vor putea fi imunizați cu serul Pfizer

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani vor putea fi imunizați cu serul Pfizer

by Antonia Mocanu
0 comment

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) recomandă administrarea vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani!

La copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, doza de Comirnaty va fi mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg).Potrivit Comitetului pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP), vaccinul pentru copii ar putea fi disponibil după data de 20 decembrie 2021. Ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile. 

Studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani a arătat că răspunsul imun la Comirnaty administrat la o doză mai mică (10 µg) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 µg) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2). 

Eficacitatea Comirnaty a fost calculată la aproape 2.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, care nu prezentau semne de infecție anterioară. Acești copii au primit fie vaccinul, fie placebo. Din cei 1.305 de copii care au primit vaccin, trei au dezvoltat COVID-19, comparativ cu 16 din cei 663 de copii care au primit placebo. Aceasta înseamnă că, în acest studiu, vaccinul a avut eficiență de 90,7% în prevenirea COVID19. 

„În cazul vaccinării cu Comirnaty, beneficiile depășesc riscurile, mai ales la copiii cu comorbidități care ar putea dezvolta forme severe de boală”, se arată în analiza efectuată de CHMP al EMA.

related posts

Leave a Comment