Home Sănătate Stimulente pentru personalul medical din “linia întâi”

Stimulente pentru personalul medical din “linia întâi”

by Romanov Alex
0 comment

Modificări legislative pentru plata stimulentului de risc acordat personalului medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19. Personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, precum şi personalul din asistenţa medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 vor primi stimulentele de risc.

Guvernul României a aprobat în ultima şedinţă de guvern, la propunerea Ministerului Sănătăţii, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă.

Ordonanţa prevede ca pentru personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, acordarea stimulentului de risc să se realizeze din veniturile cabinetului medical, prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (medicii de familie sau specialiştii nu sunt salariaţi, ci reprezentanţii propriilor cabinete medicale, iar veniturile decontate de case sunt veniturile cabinetului medical).

Totodată, documentul reglementează expres faptul că stimulentul de risc se acordă pentru perioadele în care a fost instituită starea de urgenţă, respectiv: un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 16.03.2020 – 14.04.2020 şi un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 15.04.2020 – 14.05.2020.

De asemenea, ordonanţa aprobată clarifică noţiunea de „pacient suspect”, dar şi activităţile desfăşurate de personalul implicat în activitatea de asistenţă medicală comunitară, astfel încât să beneficieze de stimulentul de risc şi personalul din asistenţa medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 inclusiv cei care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2.

sursa foto: diez.md

related posts

Leave a Comment