Home Editorii noștri îți recomandă Spitalul Județean de Urgență Constanța are program normal de sărbători

Spitalul Județean de Urgență Constanța are program normal de sărbători

by PĂUN IONELIA
0 comment

Pentru că an de an, în perioada sărbătorilor pascale, sute de pacienți au avut nevoie de ajutorul medicilor de la Spitalul de Urgență Sf Apostol Andrei Constanța, reprezentanții unității medicale anunță că activitatea cadrelor medicale va decurge normal în timpul minivacanței de Paști. Unitatea de Primiri Urgențe dar și secțiile spitalului au asigurate stocul de medicamente și echipamente și vor fi asigurate liniile de gardă. Atenție însă, doar programul Ambulatoriului de specialitate va fi afectat în timpul zilelor libere.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Sf Apostol Andrei informează că a luat toate măsurile care se impun pentru ca Unitatea Primiri Urgențe și secțiile spitalului să dispună de toate cele necesare, având în vedere că vor fi 4 zile de sărbătoare în care policlinicile vor fi închise, la fel și cabinetele medicilor de familie. Astfel, a fost asigurat un stoc suficient de medicamente dar și de echipamente de protecție și dezinfectanți, vor fi asigurate toate liniile de garda și nu vor fi afectate de zilele libere nici gărzile la domiciliu, astfel încât toți pacienții care vor ajunge la SCJU, să beneficieze de investigațiile necesare și tratamente eficiente.

Doar programul Ambulatoriului de specialitate va fi afectat în timpul zilelor libere. Pacienții care vor să meargă la consultație în Policlinică, trebuie să știe că aceasta va fi închisă de astăzi, 22 aprilie, până luni, 25 aprilie, inclusiv. Ambulatoriul de specialitate se va redeschide marți, 26 aprilie, ora 08.00. Totodată, reprezentanții celei mai mari unități medicale din Dobrogea fac un apel la constănțeni dar și la turiști să respecte o serie de reguli, astfel încât să aibă parte de o minivacanță reușită, fără vizite nedorite la camera de gardă. Să fie prudenți în trafic, să evite locurile aglomerate; să respecte în continuare, regulile impuse de autorități, să fie atenți la cum combină preparatele tradiționale și să nu facă excese alimentare, să consume Alcool cu prudență, iar pacienții care suferă de boli cornice să nu-li neglijeze tratamentul.

Anul trecut, în perioada minivacanței de Paști, peste 1000 de pacienți au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, iar în urma investigaţiilor de specialitate, peste 300 de persoane au fost spitalizate. Cele mai multe internări au fost în secţiile: Pediatrie, Neurologie şi Cardiologie.

related posts

Leave a Comment