Home Editorii noștri îți recomandă 24 mai – Ziua Europeană a Parcurilor Naţionale

24 mai – Ziua Europeană a Parcurilor Naţionale

by PĂUN IONELIA
0 comment

Tema de anul acesta a Zilei Europene a Parcurilor Naţionale este „Noi suntem natura. Regândim. Restaurăm. Reconectăm” și aduce în prim-plan responsabilitatea pe care o avem față de parcurile naționale și biodiversitate. 

Prin cele două direcții recente de acțiune, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor contribuie la conservarea biodiversității din parcurile naționale:

1️⃣ MMAP dorește creșterea nivelului de nonintervenție în parcurile naționale și naturale, până la nivelul minim de 75%, conform recomandărilor Uniunii Europene și IUCN.Astfel, prima arie protejată care beneficiază de creșterea suprafețelor strict protejate este Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Acesta este unul dintre cele 13 parcuri naționale ale României, unde se suprapun aproape toate tipurile de arii protejate pe care le are România, având o valoare inestimabilă UNESCO.

2️⃣A doua direcție de acțiune o reprezintă investițiile prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), care contribuie la tranziția verde și sprijină obiectivele României privind decarbonizarea și tranziția energetică.Măsurile de sprijinire a obiectivelor privind schimbările climatice prevăzute în PNRR se ridică la aproximativ 12 miliarde euro, respectiv 41% din suma totală alocată prin plan.

MMAP gestionează 4 componente:

✅Managementul apei, cu un buget de 1,462 miliarde de euro

✅Păduri și protecția biodiversității, cu un buget de 1,173 miliarde de euro

✅Managementul deșeurilor, cu un buget de 1,239 miliarde de euro

✅Digitalizare în domeniul mediului, cu un buget de 51 milioane de euro.

Componenta Păduri și protecția biodiversității dispune de un buget de peste 800 milioane de euro pentru creșterea suprafeței de pădure din România, înființarea de noi pepiniere forestiere, lucrări de reducere a riscurilor generate de viiturile torențiale și elaborarea Strategiei Forestiere Naționale, precum şi alte 370 milioane pentru biodiversitate, pentru planuri de management, pentru refacere de habitate sau pentru protejarea pajiştilor cu înaltă valoare genetică. 

Credit foto: Parcul Național Retezat National Park

related posts

Leave a Comment