Home Editorii noștri îți recomandă Programe naţionale de sănătate şi în 2021

Programe naţionale de sănătate şi în 2021

by Crina Matei
0 comment

Programele naţionale de sănătate se prelungesc până la data de 31 martie 2021. La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat la ultima ședință, Hotărârea pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018.

Conform actului normativ, structura programelor naţionale de sănătate, obiectivele acestora, precum şi orice alte condiţii şi termene necesare implementării şi derulării acestora se vor prelungi până la sfârşitul lunii martie a anului viitor. „Este o decizie necesară pentru asigurarea continuităţii activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, în condiţiile în care nu este aprobat încă bugetul pentru anul viitor. În anul 2021 ne propunem eficientizarea programelor de sănătate şi gândim reorganizarea acestora pentru a răspunde nevoilor actuale ale pacienţilor noştri”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

related posts

Leave a Comment